Cererea DNA privind urmărirea penală a lui Oprea va fi discutată miercuri în Biroul Permanent al Senatului

Cererea DNA privind urmărirea penală a lui Oprea va fi discutată miercuri în Biroul Permanent al Senatului
Foto: expresspress.ro

Membrii Biroului Permanent al Senatului au decis să se întrunească miercuri, la ora 11:00, pentru a discuta despre solicitarea porcurorilor DNA de încuvințare a urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea, informează B1 TV.

După ce va fi discutată în acest for, cererea va fi trimisă la Comisia Juridică, acolo unde Oprea va putea să exprime punctul de vedere în fața colegilor săi. De altfel, aceștia vor putea analiza și dosarul întocmit de procurori.

În final, solicitarea DNA va ajunge în plenul Senatului, acolo unde se va da votul final în privința imunității lui Gabriel Oprea. Cel mai probabil, abia săptămâna viitoare va exista plen, dat fiind că acum mulți dintre senatori nu se află în București.

Procurorii DNA solicită efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru „folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere”, dar și pentru „încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere”. (Detalii AICI)