Noi probleme pe calea ferată. Pe lângă întârzieri și condițiile proaste din trenuri, călătorii au la dispoziție mai puține curse. CFR Călători a anulat peste 240 de trenuri în toată țara.
Autoritățile susțin, că au renunțat doar la cursele, unde nu erau foarte mulți călători. Sindicatele spun însă, că s-a ajuns în această situație, din lipsă de fonduri și de personal.
Greu de înțeles este și decizia de anulare a 244 de trenuri CFR, din cele 1.240 care circulau pe zi, 30% în weekend. Șefii de la CFR Călători se feresc să vorbească de anularea lor și spun că „au suspendat” doar cursele neprofitabile, care aveau între zero și opt călători.
S-au tăiat însă curse inclusiv pe ruta feroviară București-Giurgiu, deschisă după 19 ani, în urma unei investiții de peste 100 de milioane de euro.
Sindicaliștii spun că operatorul feroviar a renunțat la curse din lipsă de personal, dar și pentru că nu vrea să plătească pentru orele suplimentare. Venitul mediu al unui mecanic depășește 22.000 de lei brut și poate ajunge la 30.000 de lei brut. Suspendarea curselor va duce la câștiguri mai mici cu 3.000-4.000 de lei de persoană.