Codruța Kovesi: Unele persoane mă consideră simpatică și nu se tem de mine. Știu să și glumesc, atunci când este cazul

Codruța Kovesi: Unele persoane mă consideră simpatică și nu se tem de mine. Știu să și glumesc, atunci când este cazul

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat că, deși multă lume o percep ca pe o persoană dură, rigidă, nu este așa. Aceasta susține că sunt persoane care o consideră simpatică, iar atunci când este cazul știe să și glumească.

Cred că sunt foarte multe persoane care mă apreciază şi care unele mă consideră chiar simpatică câteodată şi nu se tem de mine. Probabil cei care comit fapte penale creează această percepţie (că aş fi de temut – n.r), cred că sunt un om normal, sunt serios când trebuie şi glumesc când putem să glumim”, a spus Laura Codruţa Kovesi, la Digi24.

În ceea ce privește activitatea DNA și modul în care aceasta este reflectată în presă, Kovesi a spus că nu este sensibilă la critici, dacă acestea sunt întemeiate.

Pe de altă parte sunt jurnalişti care preferă să vorbească despre dosarele noastre sau ce se întâmplă în interiorul Direcţiei fără a cere un punct de vedere, unii cu rea-credinţă, alţii din bună-credinţă.

Sunt situaţii în care anumiţi jurnalişti depăşesc chiar limite deontologice şi fac referire la viaţa personală, cred că nu e cazul, de multe ori citesc surprize despre mine, dacă slăbesc aflu că sufăr de o boală incurabilă, dacă mă îngraş, aflu că sunt însărcinată. Foarte multe lucruri neadevărate. Dar apreciez la anumiţi jurnalişti că înainte de a scrie un articol cer un punct de vedere, chiar dacă ulterior nu sunt de acord cu ceea ce DNA le spune, e important să aibă un punct de vedere şi să îl publice. Aceia sunt jurnalişti corecţi”, a adăugat Kovesi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`