Colecţia de timbre a României, estimată la 700 milioane de euro, va trece din patrimoniul Companiei Naţionale Poşta Română în cel al BNR, în urma votului favorabil dat unei propuneri în acest sens de către Comisia pentru administraţie publică din Senat.
Inițiatorii atrag atenţia cu privire la „riscul ca, prin privatizarea sau restucturarea Poştei Române, colecţia de timbre să fie înstrăinată”, fapt inacceptabil, acţiunea fiind similară cu privatizarea Arhivelor Naţionale ale României,s crie Mediafax.
„Există indicii care îndreptăţesc îngrijorările privind înstrăinarea colecţiei de timbre, cum ar fi faptul că mărcile poştale nu sunt înregistrate în conturile bilanţiere ale companiei şi, mai ales, subevaluarea lor. Faţă de o valoare reală estimată la 700 milioane de euro, valoarea contabilă la Poşta Română este de aproximativ 1 milion de euro” spun inițiatorii propunerii.
Aceștia mai precizează că, în 1990, din cele 8.155.719 timbre predate Poştei Române, 3.890.477 aparţineau Băncii Naţionale.
Poşta Română deţine, în prezent, o colecţie de peste 15 milioane de mărci poştale româneşti şi străine, precum şi alte piese filatelice importante – machete originale, unele executate de artişti cunoscuţi, matriţele cu care s-au imprimat timbrele româneşti (inclusiv clişeele mărcilor Cap de Bour), eseuri, precum şi probe de tipar, potrivit expunerii de motive la proiectul de lege.