Concluzii îngrijorătoare, după un program de monitorizare desfășurat de Ministerului Educației. Ce diferență există între elevii din rural și cei din urban

Concluzii îngrijorătoare, după un program de monitorizare desfășurat de Ministerului Educației. Ce diferență există între elevii din rural și cei din urban
Sursa foto: Freepik

300.000 de mii de elevi aflați în ani terminali vor susține peste câteva zile primele simulări ale examenelor naționale. Și cum anul acesta vine cu o premieră în ceea ce privește desfășurarea probelor orale, înscrierile la bacalaureat se deschid la jumătatea lunii decembrie, potrivit Știrile ProTv.

În premieră, probele orale se vor ține la începutul anului viitor, așadar, spun profesorii, elevii ar fi trebuit să înceapă deja să se pregătească.

Simulările au scopul de a-i motiva pe elevi să învețe

Profesorii sunt de părere că abia după primele simulări și după ce elevii văd adevăratul nivel la care se află, încep să se pregătească așa cum se cuvine pentru examenele care îi așteaptă. Astfel, primele simulări vor începe din timp.

„La a XII-a, până nu vine prima simulare, nu ne apucăm serios de treabă. De asta încercăm să le dăm o simulare în ianuarie, ca să îi urnim”, a spus Silviu Bălănescu, profesor de matematică.

Privitor la nivelul lor actual de cunoștințe și rezultatele pe care le vor obține, elevii sunt realiști și nu speră la note prea mari.

„Nu sunt pregătită cum trebuie, nu fac toate cele trei subiecte, dar 7-8 tot iau”, a mărturisit o elevă.

Numărul simulărilor pe care le vor susține elevii variază de la școală la școală

În Capitală nu sunt organizate simulări regionale, așa cum se întâmplă la nivelul județelor, și rămâne la latitudinea fiecărui director dacă și când unitatea de învățământ va pregăti astfel de sesiune de simulări.

Până în martie, când Ministerul Educației va organiza simulările naționale, atât pentru bac, cât și pentru evaluarea elevilor care termină clasa a opta, unele școli vor fi trecut deja prin 2-3 simulări, în timp ce altele prin nici o sesiune de simulări.

Până la acest moment, profesorii au parcurs 90% din materia de examen.

Elevii din mediul rural sunt cu trei ani în urmă față de cei din mediul urban

Între timp, un program de monitorizare al Ministerului Educației s-a încheiat, iar concluziile ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Potrivit acestora, elevii din rural sunt cu 3 ani în urmă ca nivel de educație față de cei din urban.

Șansele de a obține o notă mare la examene depinde de tot ce au învățat copiii în ultimii 3 ani și jumătate. Iar cum rapoartele arată că un copil de 18 ani din rural este cu 3 ani în urma unuia din urban, ca nivel de pregătire, aceștia trebuie ajutați să recupereze. O altă „lovitură” pentru elevii care urmează să suțină proba de bacalaureat este că probele orale se vor desfășura cu 5 luni mai devreme.

„Au o perioadă mai scurtă în care li se predă. Elevii noștri nu își permit să facă meditații private”, a spus Prof. Cornelia Toader, director.

O școală de la periferie a câștigat un proiect cu bani europeni, cu ajutorul căruia a reușit să dubleze orele pentru materiile de examen.

Îmbunătățirea notelor duce la scăderea riscului ca elevul să chiulească și să abandoneze școala, înainte să-și încheie studiile. Anul trecut, rata abandonului școlar din România a fost de 16%, comparativ cu ținta UE, de 9%. Discrepanțele dintre orașe și sate se văd și aici, când 3% dintre elevii din urban abandonează școala, în timp ce în rural, peste un sfert din elevi renunță la a mai merge la școală, înainte de finalizarea studiilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:24 - Sebastian Burduja, despre explozia prețurilor la energie: În România s-au închis capacităţi de peste 7.000 de megawaţi, cât 10 reactoare de la Cernavodă
00:08 - Adrian Vochin, „Doctorul”, a comentat controversa de la Rapid, unde fiul lui Dan Șucu a fost luat în cantonament cu echipa mare: „Ar trebui să vă simțiți mândru, domnule Ștucan!” (VIDEO)
23:53 - Arest preventiv pentru agresorii cuplului bătut după ce a refuzat să dea bani cerșetorilor din parcarea unui supermarket
23:51 - România, pe primul loc în Europa de Sud-Est în topul comenzilor de meniuri sănătoase. Ce mănâncă românii
23:38 - Reacția actorului Brad Pitt după ce o franțuzoaică i-a dat peste 800.000 de euro unui escroc care pretindea că este celebrul actor.
23:28 - Conflict deschis între publicul de la Australian Open și o jucătoare din top 20 mondial. Le-a trimis „bezele”, le-a arătat zona dorsală și i-a ironizat: „Ei îmi plătesc facturile” (FOTO)
23:02 - Ministerul Educaţiei vrea să evite marginalizarea sau discriminarea elevilor. Ce schimbări se vor face în școli
23:02 - Eugen Stan a fost găsit mort în celulă! Fostul polițist primise 20 de ani de închisoare după ce i-a abuzat pe doi minori într-un lift din Capitală
22:48 - Avertisment dur din partea șefului CCIR: Capacitatea mediului de afaceri de a plăti taxe suplimentare s-a epuizat, iar eliminarea facilităților din IT și Construcții doar înrăutățește situația
22:34 - Călin Georgescu: Cu 30 de milioane de români, vom fi motorul Europei. O să vină neamțul în România și o să ceară să lucreze