Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un conflict, sâmbătă, între două echipe de campanie ale USL și ARD, aflate în localitatea buzoiană Mărăcineni.
Autoritățile au fost alertate prin serviciul de urgență 112, iar în momentul în care au ajuns la locul indicat, cele două tabere de susținători a doi contracandidați la alegerile parlamentare se jigneau reciproc.
Conform comisarului șef Florina Crucianu de la IPJ Buzău, citată de Mediafax, conflictul a fost aplanat la sosirea poliţiştilor, care fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întamplat.
În momentul în care cearta ar fi fost stârnită, o caravană ARD se deplasa prin localitate, iar susținătorii USL ar fi decis să își împartă pliantele electorale chiar în fața acesteia.
Crucianu spune că au fost depuse deja trei plângeri penale, două pentru lovire şi alte violenţe împotriva a trei localnici din Mărăcineni şi o plângere penală pentru furt şi distrugere împotriva unei localnice.