Constanţa: Porturile maritime, redeschise după aproape trei zile

Constanţa: Porturile maritime, redeschise după aproape trei zile

Porturile constănţene, închise timp de aproape trei zile din cauza viscolului, au redevenit funcţionale luni după-amiază.

Căpitănia Zonală Constanța anunță că manevrele în porturile Midia, Constanța Nord, Constanța Sud – maritim și fluvial și Mangalia au fost reluate luni, în jurul orei 13.30, potrivit Mediafax.

În schimb, traficul de barje de pe Canalul Dunăre – Marea Neagră prin ecluza de la Agigea către Portul Constanţa Sud – fluvial este în continuare sistat.

Operațiunile portuare fuseseră suspendate vineri noapte, din cauza vântului foarte puternic, care sufla la rafală cu viteze de 70 – 80 km/h.