Primarul comunei Săcele, Constanța, vrea să încadreze de betoane o fâșie de nisip lungă de 11 kilometri, aflată după plajele Corbu și Vadu, potrivit digi24.ro.
Ideea edilului, însă, nu este pe placul turiștilor și a agențiilor de turism care cred că zona trebuie să rămână neatinsă!
„E o zonă unicat vreau să spun şi nu poate să rămână, ştiu eu…uitată, rătăcită aşa cum a fost până acum. Înzecit, din punct de vedere al bugetului, pentru că acolo nu se vor face, ştiu eu,
cocioabe, vor face oamenii case ca lumea… impozitul pe clădire în primul rând, apă, pentru că eu deţin, e apa proprie a comunei şi eu pot să le dau oricând apă”, explică primarul Ion Oprea.
În schimb, un consultant în turism contestă ideea – „Am putea vinde aşa cum sunt aceste zone şi ar trebui ca abordarea să fie de conservare. Noi vrem să venim peste ele, să facem drumuri, ciment, clădiri betonate, lucruri de care orice turist foarte educat deja şi cu o mare bogăţie de circulaţie turistică s-a săturat!”.