Copii din Germania, sclavi în Maramureș! DIICOT a reținut trei persoane, între care un ANGAJAT al D.G.A.S.P.C.

Copii din Germania, sclavi în Maramureș! DIICOT a reținut trei persoane, între care un ANGAJAT al D.G.A.S.P.C.

DIICOT revine cu noi detalii în cazulCentrului de reeducare din Maramureș, după scandalul de sclavie cu adolescenți germani.

Procurorii au efectuat, luni, 12 noi percheziții în acest dosar, inculpațiiB.C., P.V.A. și Iusco Marcel Vasile fiind reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu.

De asemenea, au fost ridicate 12 laptop-uri, 13 telefoane mobile, memory stick-uri, calculatoare, HD extern, 600 de euro, 4.400 de lei şi înscrisuri susceptibile a avea legătura cu cauza.

În cursul zilei de marți, cei trei inculpați urmează să fie prezentați în fața magistraților de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar față de alte trei persoane procurorii DIICOT au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, inculpatul Iusco Marcel Vasile, în calitate de funcţionar public, angajat al D.G.A.S.P.C.- Maramureş în funcţia de asistent social, fiind desemnat manager de caz în privinţa serviciului social prestat în cadrul “ Centrului de asistenţă şi sprijin pentru reabilitarea social a copiilor şi tinerilor cu probleme comportamentale” Projekt Maramureş”, a permis membrilor grupului infracţional organizat să îşi desfăşoare activitatea infracţională sub o aparentă legalitate, aceştia obţinând nestingheriţi foloase patrimoniale necuvenite.

În fapt, s-a constatat că, inculpatul, deși avea cunoştinţă că respectivul centru nu era licenţiat să funcţioneze în condiţiile impuse de lege ca şi serviciu rezidenţail, nu a îndrumat responsabilii acestui centru în vederea licenţierii. Totodată, nu a sesizat şi nu a solicitat lămuriri cu privire la copiii care erau daţi în familii, încălcându-se hotărârile judecătoreşti care prevedeau “ plasament la Asociaţia Esperando în Centrul din Vişeu” și a întocmit rapoarte de control neveridice, fără a face verificări efective cu privire la situaţia copiilor, limitându-se la eventuala deplasare la Centrul Projekt Maramureş şi la o simplă discuţie cu persoanele responsabile prezente în centru, fără a face verificări efective cu privire la fiecare copil în parte.

Din cercetările efectuate în cauză există date şi indicii despre faptul că inculpații P.V.A. și B.C., angajați ai asociației care administra centrul, au abordat în mod direct minorii de cetățenie germană în vederea preîntâmpinării unor eventuale denunțuri ale acestora cu privire la activitățile concrete la care erau supuși în cadrul PROJEKT MARAMUREŞ şi au asigurat produsul infracțional reprezentat de câștigurile patrimoniale ilegale obținute de inculpatul S.B. ca lider al acestui proiect social prin transferarea unor astfel sume de bani în numerar de pe teritoriul Germaniei pe teritoriul României în vederea îngreunării cercetărilor în cauză şi al împiedicării aflării beneficiarilor reali ai sumelor de bani transferate„, transmite DIICOT.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni și dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”
18:37 - Un tată și-a pus capăt zilelor, copleșit de dispariția fiicei sale. Fata a apărut câteva zile mai târziu
18:26 - Iarna pune stăpânire pe mai multe zone din România. Unde va ninge și va fi viscol
18:22 - Alexandr Dughin amenință din nou România: „Europa de Est va fi ori neutră, ori a noastră. Oameni ca Viktor Orban sau Georgescu din România înțeleg foarte bine acest lucru”
18:22 - Țara din Europa în care mulți oameni vor să locuiască. Se află la mică distanță de România