Șase copii au murit la Spitalul „Sf. Maria” din Iași infectați cu o bacterie. Secția ATI ar fi fost închisă prea târziu

Șase copii au murit la Spitalul „Sf. Maria” din Iași infectați cu o bacterie. Secția ATI ar fi fost închisă prea târziu
Sursa foto simbol: AGF / . Bildagentur RM

Șase copii internați cu comorbidități sau boli asociate în Secția ATI a Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași au murit după ce s-au infectat cu bacteria Serratia marcescens. Presa locală acuză conducerea Secției ATI și a unității medicale că nu a luat măsuri de la primele cazuri și astfel a permis ca bacteria să se răspândească și să facă mai multe victime. Cea de-a șasea victimă a murit chiar vineri, 26 septembrie.

Alți pacienți au fost diagnosticați cu aceeași bacterie. Conducerea unității medicale a dispus închiderea secției, dar mult prea târziu, informează 7Iași.

Victimele aveau vârste de până la 8 ani și sufereau de boli grave asociate: meningită fulminantă, sindrom convulsiv, sindrom Edwards, tetrapareză sau epilepsie.

Primele cazuri au apărut în urmă cu mai bine de o săptămână, dar Secția ATI a fost închisă pentru internări abia pe 24 septembrie.

Ce spune DSP Iași despre cazul de infectare cu Serratia

„Direcția de Sănătate Publică Iași confirmă că, în urma notificării primite de la unitatea sanitară, a fost demarată o anchetă epidemiologică privind un posibil focar de infecții asociate asistenței medicale cu Serratia Marcescens. O echipă mixtă de specialiști din cadrul DSP Iași și CRSP Iași s-a deplasat la unitatea sanitară pentru evaluarea situației, analizarea documentelor medicale și recoltarea de probe biologice. Acestea sunt în curs de prelucrare în laboratorul DSP, iar rezultatele vor contribui la clarificarea contextului epidemiologic. Unitatea sanitară a inițiat măsuri de limitare a răspândirii infecției, conform procedurilor în vigoare. Ancheta este în desfășurare, iar concluziile vor fi comunicate instituțiilor competente la finalizarea investigației.

Referitor la agentul etiologic implicat în producerea focarului de IAAM facem următoarele precizări: Serratia este o bacterie Gram-negativă oportunistă, din familia Enterobacteriaceae, fiind răspândită în mediul înconjurător, în sol, apă și pe suprafețe umede.

În acest moment, considerăm esențială o abordare prudentă și responsabilă, pentru a evita interpretări premature care pot afecta în mod inutil încrederea pacienților.

Vă asigurăm că monitorizăm cu atenție evoluția situației și că vom furniza informații suplimentare în măsura în care acestea pot fi comunicate public, cu respectarea cadrului legal”, a transmis DSP Iași, potrivit publicației Ziarul de Iași.

Care ar putea fi sursa bacteriei

Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP), Liviu Stafie, a declarat că ar fi fost bine să fi fost anunțată DSP mai repede, pentru ca o anchetă să fi fost inițiată rapid.

El a precizat că deocamdată nu a fost identificată sursa bacteriei: „Poate fi de la mâini nespălate, de la aer condiționat, practic de oriunde. Au fost luate toate măsurile de izolare, au rămas în secția respectivă doar persoanele internate până acum”.

Însă în spital se vorbește de faptul că sursa infecției ar fi florile aflate în cabinetul dr. Oana Puiu, șefa secției de la Reanimare. În spital nu e voie cu flori tocmai că pot reprezenta o sursă de infecție.

Cine este șefa de la Reanimare

Șefii unității medicale refuză să dea explicații. Publicația 7Iași mai notează că șefa de la Reanimare. dr. Oana Puiu, e ilegal pe funcție: „Aceasta a fost pusă interimar pe funcție de fostul manager Alina Belu. Asta deși Oana Puiu nu e cadru didactic, așa cum se specifică în lege. Art 185, al 6. din Legea 95/2006 (privind reforma în domeniul sănătății), specifică: „Calitatea de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical este compatibilă cu funcţia de cadru didactic universitar”, ceea ce Oana Puiu nu este”.

Publicația amintită mai acuză că oficialii spitalului nu doar că n-au închis secția cu probleme, dar au continuat internările, fără să spună părinților că micuții au fost infectați cu bacteria respectivă. În plus, în comunicările interne se vorbea de mult mai puține cazuri.