Cornel Penescu, fostul finanțator al FC Argeș, încarcerat la Penitenciarul Ploiești, va executa cinci ani de închisoare, informează Mediafax. Magistrații Tribunalul Prahova au admis, marți, cererea prin care acesta reclamă contopirea pedepselor din cele șapte dosare penale în care este condamnat.
În urma funziunii pedepselor, Penescu va rămâne în penitenciar cinci ani, la care se adaugă și sancțiunea complementară. După execuția pedepsei principale, acesta nu va putea fi ales în funcții publice, și nici nu va putea ocupa o funcție de conducere sau de exercitare a autorității de stat, pe o durată de zece ani.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Cornel Penescu a petrecut mai multe luni în arest, iar cel mai cunoscut dosar în care acesta este implicat privește mituirea unor arbitri.