Cristi Borcea și frații Becali își vor ispăși pedepsele în regim închis

Cristi Borcea și frații Becali își vor ispăși pedepsele în regim închis

Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenţie de la Penitenciarul Poarta Albă, din judeţul Constanţa, a decis miercuri că frații Ioan și Victor Becali, precum și Cristi Borcea, își vor ispăși pedepsele cu închisoarea în regim închis. În prezent, se analizează penitenciarele unde vor fi mutați, în funcție de domiciliul pe care îl au.

Marți, Comisia specială de la Penitenciarul Rahova a decis tot regim închis pentru Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu, condamnaţi în Dosarul Transferurilor.

Jean Pădureanu se află în continuare în perioada de carantină la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Nețoiu este în continuare în carantină la Penitenciarul din Craiova.

În cursul acestei săptămâni urmează să li se stabilească și lor regimul de detenție, dar și penitenciarul unde vor executa pedeapsa.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Pe lângă pedepsele cu închisoarea pe care le au de ispăşit, condamnaţii din dosarul Transferurilor au de restituit statului sume importante de bani. Pe lângă cele aproape 10 milioane de euro prejudiciu, cei opt sunt nevoiţi să dea înapoi şi banii cheltuiţi în cei aproape opt ani de anchetă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`