Generalul Cristian Barbu a vorbit despre ultimele evoluții ale războiului din Ucraina, vineri, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a explicat că între Mariupol, Odesa și Insula Șerpilor s-a creat un triunghi de maximă importanță pentru României, având în vedere proximitatea ostilităților.
Întreabt cum vede informația transmisă de surse ucrainene cum că Rusia aduce nave și submarine în zona de război a Mării Negre și interesul Moscovei pentru Insula Șerpilor, generalul român a explicat: „În primul rând, sursele nu sunt numai cele ucrainene, trebuie să vă spun, și cred că este deja ușor de înțeles faptul că în ultima perioadă zona aceasta a fost extrem de observată, în continuu au survolat fie drone, fie avioane de observație, deci informația este corectă. Se formează o nouă zonă de interes după ce Mariupolul a fost haideți să zicem semi-câștigat, sau aproape câștigat, sau abandonat, dacă vreți, de acele grupări care rezistau la Azovstal. În acest moment înseamnă că s-a creat un nou triunghi foarte important și pentru noi de maximă importanță și, în același timp, de maximă atenție, acest triunghi între Mariupol, Odesa și Insula Șerpilor”.
„Ne interesează pentru faptul că s-a apropiat de noi la mai puțin de 20 de kilometri, dacă ținem cont de zona exclusivă teritorială, sau de marea noastră teritorială, sau de zona economică, și la vreo 40 și un pic de kilometri față de primul teritoriu NATO. În această situație observăm că această grupare maritimă formată din nave de suprafață, submarine, dar și alte nave civile care fac logistică în acest moment, foarte important, pentru marina rusă, această grupare devine foarte interesantă pentru noi pentru faptul că în timp scurt, nu neapărat azi sau mâine, dar în imediata perioadă, se poate implica într-o acțiune atât în zona Odesei, cât și mai aproape de noi, la Gurile Dunării, în Buceag”, a adăugat el.
Cristian Barbu spune că poziția ministrului Vasile Dîncu, care spunea că prezența Rusiei pe Insula Șerpilor stârnește îngrijorare, este o expresie a grijii Armatei Române și a aliaților din NATO.
„Să nu uităm că dacă țelul inițial a fost de a bloca ieșirea Ucrainei la Marea Neagră, asta înseamnă blocarea și pe brațul Dunării dinspre Chilia, asta înseamnă că sunt cumva acțiuni ce se pot preconiza chiar foarte, foarte aproape de noi. Închei prin a spune că, într-adevăr, grija ministrului Apărării Naționale este o expresie a grijii întregii Armate Române, dar nu numai a întregii Armate Române, ci și a partenerilor noștri strategici, și a partenerilor din NATO, pentru că acum, în aceste zile, aici, aproape de malul mării, există această forță concentrată NATO”, a continuat Cristian Barbu.