Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, luni, cu unanimitate de voturi, adresarea unei solicitări către președintele Senatului de a invita CSM la ședințele Comisiei comune a Camerei Deputaților și a Senatului, pentru a participa prin reprezentanți în special la ședințele în care ”se discută arhitectura constituțională a Autorității Judecătorești”.
CSM va mai cere să îi fie înaintată actuala formă a propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, care să cuprindă amendamentele propuse şi adoptate în cadrul comisiei, ce nu se regăsesc pe pagina de internet a Senatului, scrie într-un comunicat al CSM, citat de Mediafax.
În cadrul plenului de luni, toții membrii CSM au votat pentru adresarea către comisia parlamentară a două solicitări de revenire asupra unor propuneri de revizuire.
Prima se referă la revizuirea articolului 52 alineatul 3 din Constituţia României, privind obligaţia statului de a exercita în mod obligatoriu acţiunea în regres împotriva magistraţilor, CSM considerând că nu sunt întrunite standardele europene în materie şi că propunerea este contrară opiniilor/avizelor date constant de Comisia de la Veneţia (Comisia pentru democraţie prin drept).
Cealaltă cerere se referă la propunerea adoptată privind obligaţia de prezentare a oricărei persoane în faţa comisiilor parlamentare. „Textul poate crea confuzii, în sensul că ar putea fi chemaţi procurorii şi judecătorii de caz sau reprezentanţii Ministerului Public sau ai instanţelor, în legătură cu cauze aflate pe rolul parchetelor sau instanţelor”, arată CSM.