În urma discuţiilor din spaţiul public din ultima perioadă privind magistraţii care ar fi ofiţeri acoperiţi ai unor servicii de informaţii, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să sesizeze Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în vederea verificării tuturor magistraţilor.
CSAT ar urma să ia o decizie cu privire la verificarea judecătorilor şi a procurorilor, pentru a se stabili clar dacă există ofiţeri acoperiţi în Justiţie, informează stiripesurse.ro.
Luni, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) cere Consiliului Superior al Magistraturii să verifice dacă sunt ofițeri acoperiți în justiție, printre magistrați, iar rezultatul investigațiilor să fie făcut public.
De asemenea, UNJR cere lămuriri, tot prin intermediul CSM, de la SRI privind modul în care aceștia înțeleg să își manifeste ‘interesul’ față de cauzele penale până la soluționare.