De ceva vreme, în presă a apărut un scenariu potrivit căruia procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, i se construiește un profil de candidat la președinția României, scenariu pe care jurnalistul Dan Andronic nu pune mare preț și susține că pare unul desprins din filmele americane.
„Există precedente în politică, acest lucru nu poate fi negat, dar ele sunt mai degrabă excepția care confirmă regula. Din punctul meu de vedere, Laura Codruța Kovesi este modelul de funcționar al Statului care a decis să facă o carieră în mod instituțional, nu prin favor politic. Cu alte cuvinte, performanța prin care-și dorește Laura Codruța Kovesi să rămână în memoria oamenilor este construită pe rezultatele DNA, pe declanșarea unui proces de curățire a societății, așa cum îl percep cei de acolo, nu pe recomandările unora sau altora. Este în mod cert o strategie care ține mult mai mult cont de prezent, decât de viitor”, scrie jurnalistul pe Evenimentul Zilei.
Un alt motiv pentru care Andronic nu crede că acest scenariu poate deveni realitate este lipsa “unui cineva” care să gândească o oportunitate politică care să dea posibilitatea unui magistrat să devină președintele României.
„Mi-e foarte greu să cred că există acel Cineva care să conceapă o asemenea operațiune. Vorbim de generarea unei situații-limită în care trebuie să se țină seama de actualul președinte al României, Klaus Iohannis, aflat la începutul unui mandat de 5 ani, de sistemul de putere constituțional și informal, de partidele din România, de o mulțime de instituții care bune-proaste, corupte sau mai puțin atinse, cu parametrii de funcționare alterați, reprezintă baza democrației. Încă o dată, mi se pare un scenariu ușor fantastic, tipic pentru Hollywood, nu pentru spațiul carpato-danubiano-pontic”, mai scrie Andronic.
Jurnalistul mai adaugă că arestările și condamnările i-au adus Codruței Kovesi un grat atât de ridicat de încredere.
„În aceleași sondaje, instituțiile de forță ale Statului – DNA, SRI, Armata, Ministerul de Interne – conduceau detașat, iar Laura Codruța Kovesi reprezenta cu cei peste 50 la sută procente de încredere un exponent important. Iar arestările, condamnările, războaiele de la granițe și amenințările teroriste vor întări această tendință. Politicienii actuali vor fi văzuți și prezentați ca niște sabotori ai statului de drept, acțiunile lor îndreptățind de (mult prea) multe ori o asemenea percepție. Va fi o bătălie dură, în care “guantanamizarea” României va reveni în mod obsesiv”, a mai scris jurnalistul.