Declaraţii false privind redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit: ANAF a descoperit 12.000 de formulare cu nereguli

Declaraţii false privind redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit: ANAF a descoperit 12.000 de formulare cu nereguli

ANAF a descoperit nu mai puţin de 12.000 de declaraţii false privind redirecţionarea a  2% din impozitul pe venit către o asociaţie, anunţă un comunicat al Fiscului.

Astfel, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş a înaintat o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, având suspiciuni că formularele prin care au fost direcţionate sume din impozitul pe venit al unor persoane fizice către o asociaţie non-profit, sunt false.

Unitatea fiscală a primit la 17 mai, prin poştă, 745 de formulare tip 230, prin care persoane fizice direcţionau 2% din impozitul pe venit plătit în anul anterior, în beneficiul Asociaţiei de Îngrijire şi Ajutor la Domiciliu Elena, cu sediul în Cluj-Napoca. Formularele au fost trimise fără tabel centralizator şi fără împuternicirea persoanelor fizice înscrise, ridicând suspiciuni în privinţa legalităţii documentelor, se arată într-un comunicat al ANAF, citat de Mediafax.

Organele de cercetare penală vor verifica legalitatea formularelor depuse, urmând apoi să fie stabilit şi prejudiciul estimat pentru anii 2009 şi 2010 şi sumele care fac obiectul cererilor aferente anului 2011.

Tags: