Descoperirea care pune sub semnul întrebării teoriile despre începuturile Universului: ce au observat astronomii cu privire la originea galaxiilor

Descoperirea care pune sub semnul întrebării teoriile despre începuturile Universului: ce au observat astronomii cu privire la originea galaxiilor
Foto: NASA

O descoperire uimitoare a fost făcută de astronomii care studiază începuturile Universului cu ajutorul telescopului spațial James Webb.

Aceasta schimbă complet teoriile existente despre originile galaxiilor, potrivit unui nou studiu publicat miercuri în revista Nature.

Observatorul spațial a descoperit șase galaxii masive care au existat între 500 și 700 de milioane de ani de la Big Bang

„Aceste obiecte sunt mult mai masive decât se aștepta oricine”, a spus coautorul studiului, Joel Leja, profesor asistent de astronomie și astrofizică la Universitatea Penn State. „Ne așteptam să găsim doar galaxii mici, tinere, în acest moment, dar am descoperit galaxii la fel de mature ca ale noastre în ceea ce se înțelegea anterior a fi zorii universului,” a relatat astronomul.

Telescopul observă Universul în lumină infraroșie, care este invizibilă pentru ochiul uman, și este capabil să detecteze lumina slabă din stelele și galaxiile antice. Privind în Universul îndepărtat se poate vedea în esență înapoi în timp cu aproximativ 13,5 miliarde de ani în urmă.

Galaxiile sunt atât de masive încât ele intră în conflict cu 99% dintre modelele care reprezintă primele galaxii din Univers, ceea ce înseamnă că oamenii de știință trebuie să regândească cum s-au format și cum au evoluat galaxiile.

„Am găsit ceva despre care nu ne-am gândit niciodată să îi punem întrebări Universului”

„Ne-am referit neoficial la aceste obiecte ca „distrugătoare ale Universului” – și, până acum, s-au ridicat la înălțimea numelui. Ne-am uitat la Universul foarte timpuriu pentru prima dată și nu aveam nicio idee despre ceea ce aveam să descoperim. S-a dovedit că am descoperit ceva atât de neașteptat încât creează probleme pentru știință. Pune sub semnul întrebării întregul peisaj al formării vechilor galaxii. Ceea ce e amuzant e că avem toate aceste lucruri pe care sperăm să le învățăm de la James Webb și asta nu era nici pe departe în apropierea topului listei”, a spus Leja, potrivit Adevărul.

„Am găsit ceva despre care nu ne-am gândit niciodată să îi punem întrebări Universului – și s-a întâmplat mult mai repede decât aș fi crezut, dar iată-ne aici”,  a precizat profesorul. Acesta spune că mai există o posibilitate și anume ca galaxiile identificate de Webb să fie de fapt cu totul altceva.

„Cu toate că datele indică faptul că sunt galaxii, eu cred că există o posibilitate reală ca o parte dintre aceste obiecte să se dovedească a fi găuri negre supermasive ascunse”, a spus Leja, care a menționat că masa totală conținută în stelele Universului din perioada timpurie descoperită este de 100 de ori mai mare de cât se credea. „Chiar și dacă tăiem eșantionul la jumătate, rămâne o schimbare uluitoare”, a conchis Leja.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Rezultate loto, 15 septembrie. A fost câștigat marele premiu la Joker
23:36 - Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump, la două luni de la tentativa de asasinat din Pennsylvania. Republicanul este în siguranță, spune echipa de campanie
23:09 - Ștefan Pălărie: Avem nevoie de un Președinte al poporului. Elena Lasconi nu este un om din sistem cum sunt ceilalți candidați / E singurul candidat care nu va desemna un premier PSD (VIDEO)
22:56 - Gabriel Zetea: Cele mai importante sunt alegerile parlamentare / Cel mai potrivit pentru Palatul Cotroceni este Marcel Ciolacu (VIDEO)
22:35 - A murit Valentin Samungi, fost campion mondial cu naționala României
22:25 - Alina Gorghiu: La nivel de performanță economică, în mandatul premierului Nicolae Ciucă s-a stat mult mai bine decât în cel al lui Marcel Ciolacu / Temele economice, esențiale pentru PNL (VIDEO)
21:59 - Alina Gorghiu: Nu e sănătos să lăsăm PSD să aibă toată puterea. Sănătos este să lăsăm un Președinte de dreapta, care știe ce înseamnă instituțiile europene, care are o carieră temeinică, un om foarte echilibrat (VIDEO)
21:34 - Raed Arafat: Am făcut o manevră de forțe mai ales către Vaslui și Iași. Toată lumea este în alertă / O evaluare realistă a pagubelor, doar după ce se retrage apa. Ar putea face parte dintr-o solicitare de finanțare din partea Comisiei Europene (VIDEO)
21:20 - Alina Gorghiu, despre inundații: Este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm. După ce trece impactul crizei climatice, va trebui să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului (VIDEO)
20:55 - Radu Țincu, după lansarea cărții „Învinge dependența”: Depedența nu vizează doar drogurile. Ea se poate instala și în raport cu un obicei (VIDEO)