Deținuții din România pot deveni gardieni în penitenciare. Ce riscuri implică acest sistem

În penitenciarele din România, lipsa angajaților a dus la situații nemaiîntâlnite: deținuții păzesc alți deținuți. 128 de condamnați, inclusiv unul pentru omor, au fost „promovați” gardieni în baza unei legi vechi de 56 de ani. Sistemul penitenciar se confruntă cu un deficit uriaș de personal, iar soluțiile par să vină chiar din interiorul închisorilor.

De ce ajung deținuții să păzească alți deținuți

Sistarea angajărilor în instituțiile publice a afectat și penitenciarele. Bogdan Burcu, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), explică: „Sistarea angajărilor în toate instituţiile publice din România a lovit şi în acest sistem care, dintr-un necesar de 20.000 de oameni, are, în prezent, doar 13.314 angajaţi.” Necesarul de personal a fost stabilit „în urma unui proiect comun cu sindicatele, proiect finanţat cu fonduri nerambursabile”.

Pentru moment, 128 de condamnați păzesc unitățile de detenție. Aceștia au fost selectați pe baza unei „conduite exemplare” și a unei pedepse aproape încheiate. Activitatea lor este reglementată de Legea 23/1969, care, la articolele 10 și 11, prevede:

„Articolul 10 Condamnaţii care dau dovezi temeinice de îndreptare, fiind stăruitori în muncă şi disciplinaţi, pot presta muncă fără pază în afara penitenciarului sau pot fi folosiţi pentru supravegherea altor condamnaţi la locurile de muncă, după ce au executat cel puţin 1/5 din pedeapsă, fracţiune în care se include şi timpul considerat ca executat, ca urmare a muncii prestate. De prevederile alineatului precedent nu beneficiază cei care au fost condamnaţi pentru infracţiunea de omor sau pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii, ori pentru infracţiuni contra securităţii statului, sau pentru infracţiuni prin care s-a produs o pagubă importanţă economiei naţionale, şi nici cei aflaţi în stare de recidivă.

Articolul 11 Munca prestată de condamnaţi este remunerată potrivit normelor şi tarifelor de salarizare stabilite în ramura de activitate în care aceştia sînt folosiţi. Munca condamnaţilor folosiţi pentru supravegherea la locul de muncă a altor condamnaţi este remunerată cu salariul minim tarifar stabilit pe economie. Din remuneraţia muncii condamnatului o cotă de 10% revine acestuia, iar cealaltă parte revine administraţiei penitenciarului, făcându-se venit la stat. Din sumele încasate drept recompensă pentru invenţii, inovaţii şi raţionalizări create de condamnaţi în timpul deţinerii, li se acordă acestora o cotă de 50%, diferenţa făcându-se venit la stat.”

Cu ce arme își îndeplinesc deținuții sarcinile de pază

„Are un fluier și un telefon. El nu poate apela pe nimeni de pe telefonul respectiv, doar ridică receptorul și îi răspunde dispeceratul. Și acolo poate să spună ce observă el. Eu așa știu sistemul de 23 de ani. Nu știu dacă și în alte țări se practică”, explică surse din cadrul unei unităţi de detenţie.

În unele penitenciare, cum ar fi cel de la Severin, există un sistem combinat de pază: din 7 posturi, 5 sunt cu agenți și 2 cu deținuți. În prezent, mai sunt doar 4 posturi active, împărțite egal între agenți și deținuți.

Potrivit conducerii ANP, sistemul se va digitaliza, cu camere video și senzori perimetrali pentru monitorizare.

Cum influențează responsabilizarea și încrederea comportamentul deținuților

În alte unități, implicarea condamnaților în paza colegilor este văzută ca un „proces de creditare şi face parte din procesul de recompensă”. Sursele ciate de stiripesurse.ro explică:

„E vorba de responsabilizarea și încrederea pe care o acorzi. Cred ca modifică ceva stimuli receptori neuronali și responsabilizează. Oamenii tot vin la muncă și se iau alte mijloace de verificare, chiar și pentru ei. S-a constatat că, atunci când acorzi încredere și mai multe libertăți, statul are un indicator mic de recidivă. A se vedea cazul Norvegiei.”

Ce lecții oferă Experimentul Stanford

Situația din penitenciare amintește de Experimentul Stanford, realizat în 1971 de Philip Zimbardo. Acesta a urmărit reacțiile a 24 de studenți împărțiți între roluri de gardieni și deținuți într-un mediu controlat.

Rezultatele au fost alarmante: gardienii au devenit autoritari, iar „deținuții” au dezvoltat anxietate și stres sever. Experimentul, planificat pentru două săptămâni, a fost oprit după șase zile. Zimbardo a declarat că a fost surprins de cât de ușor oamenii pot fi influențați de rolurile sociale și de mediu.

Chiar dacă astăzi studiul este criticat pentru lipsa de etică, el rămâne un reper în înțelegerea dinamicii puterii și a vulnerabilității psihologice, având relevanță și pentru sistemul penitenciar românesc.