Un tânăr în vârstă de 25 de ani a ajuns vineri seară în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, după ce a căzut de la peste zece metri înălţime în fântăna pe care o săpa, potrivit Mediafax.
Tânărul lucra împreună cu doi prieteni la o fântănă în curtea unui locani și la unmoment dat a încercat să coboare în puţ pe un inel din beton, însă frânghia cu care era acţionat scripetele s-a rupt şi bărbatul s-a prăbuşit, iar peste el a căzut scripetele din fier.
În urma intervenției care a durat o oră, un pompier a coborât în fântănă și a reuşit să dea la o parte scripetele şi să îl tragă afară pe tânăr, care a ajuns la spital în comă.
Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, unde a rămas internat la Terapie Intensivă.