În judeţul Iaşi, peste 50 de maşini sunt blocate pe drumul spre Voineşti. Cei mai mulţi stau încă de aseară pe acel drum. Printre ei, atât copii, cât şi bătrâni. În total, 150 de persoane îndură în aceste momente frigul şi aşteaptă o mână de ajutor de la autorităţi, care au trimis utilaje de deszăpezire în zonă.
După ore în şir de aşteptat ca şoseaua să fie deszăpezită, şoferii au început să-şi piardă răbdarea.
Printre cei înzăpeziţi în zona localităţii Voineşti se află şi şoferul unei ambulanţe private, care trebuia să transporte la spital cinci pacienţi pentru dializă. A ajuns însă cu câteva ore întârziere la aceştia, numai după ce drumarii au eliberat porţiunea de drum unde maşina rămăsese captivă.
Traficul rutier pe 19 drumuri judeţene din Iaşi este blocat, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului din ultimele 24 de ore, în timp ce pe celelalte drumuri din judeţ se circulă cu dificultate.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi, există blocaje pe drumurile Butea-Doljeşti, pe DJ 208 O, între Ciohorăni şi DE 85, Grozeşti-Bohotin, Oprişeni-Moreni, Oţeleni-Bira, Lespeti-Sireţel, Şipote-Vlădeni, Coarnele Caprei-Focuri, Belceşti-Cotnari, Belceşti-Erbiceni, Podu Iloaiei-Româneşti, Leţani-Bogonos, Leţcani-Cucuteni, Vânători-Lespezi, Vânători-Criveşti, Blăgeşti-Todireşti, Bivolari-Andrieşeni, Voineşti-Miroslava şi Movileni-Horleşti.
Pe drumurile naţionale 3 şi 21 din judeţul Călăraşi s-a format coadă de maşini, după ce accesul a fost blocat din cauza zăpezii. Unii şoferi au aşteptat chiar şi 12 ore în frig.
Viscolul a blocat mai multe drumuri comunale şi în judeţul Mehedinţi. Iar pe drumul judeţean care leagă comuna Malovăţ de Baia de Aramă nu s-a intervenit cu niciun utilaj de deszăpezire, motiv pentru care poliţiştii au interzis circulaţia autovehiculelor care nu sunt echipate cu lanţuri derapante. Mai multe maşini au fost nevoite să se întoarcă din drum, printre care şi un microbuz de transport de persoane.
Şi o maşină a poliţiei a căzut victimă nămeţilor şi n-a mai putut înainta. Oamenii legii n-au avut de ales şi au pus mâna pe lopată pentru a elibera drumul.