Director din Ministerul fondurilor europene, reținut de DNA după ce ar fi perceput taxă din salariul unor subordonați cărora le-ar fi oferit subiectele și răspunsurile la concursul de angajare

Director din Ministerul fondurilor europene, reținut de DNA după ce ar fi perceput taxă din salariul unor subordonați cărora le-ar fi oferit subiectele și răspunsurile la concursul de angajare
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Dragoș Adrian Iorga, director executiv în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a fost reținut de DNA și este acuzat de procurori că încasa lunar bani de la doi angajați cărora le oferise subiectele și răspunsurile de la concursul prin care și-au obținut posturile.

Directorul din MIPE a fost reținut de DNA

DNA l-a inculpat pe Dragoș Adrian Iorga pentru luare de mită în formă continuată și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată.

„La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoș Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi «ajutat» două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.)”, spun procurorii.

Astfel, directorul executiv din MIPE ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 de lei pe lună, de la primul salariu și până la finalizarea proiectului în 30 noiembrie 2023.

„În ambele cazuri, inculpatul și-ar fi făcut cunoscute pretențiile prin prezentarea fiecăreia dintre cele două persoane a unei foi A4 pe care ar fi fost imprimate următoarele: «5500 salariu net, 4000 lei în contul tău, 1500 în alt cont, durată contract 30.11.2023.» Conform «înțelegerii» menționate anterior, începând cu luna aprilie 2021 (luna primului salariu), inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit, cu aproximație, de la una dintre martore suma totală de 45.000 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna octombrie 2023), iar de la cealaltă 38.200 lei (ultima plată ar fi fost efectuată în luna mai 2023, când martora a decis să nu mai facă acest lucru)”, notează procurorii.

DNA spune că, de cele mai multe ori, inculpatul a primit banii prin virament bancar, dar ar fi existat și situații în care cele două persoane i-ar fi lăsat cardul de salariu, iar Dragoș Iorga le-ar fi returnat cardul după retragerea sumei.

Anterior, în cursul zilei de 27 octombrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în două locații (domiciliul inculpatului și biroul acestuia), situate pe raza municipiului București, ocazie cu care au fost ridicate de către procurori, printre altele, următoarele: 174.600 lei, 10.000 de dolari și 11.000 euro, lingouri din aur în greutate totală de 65,2 grame precum și cardurile bancare, aferente conturilor deschise de martore, în care ar fi fost virate sumele de bani cu titlu de mită”, mai spune DNA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe