Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a trimis o solicitare la Camera Deputaților prin care cere arestarea deoutatului PSD Vlad Cosma, relatează B1 TV.
Cosma este acuzat de trafic de influență.
„Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale au rezultat indicii rezonabile că inculpatul Cosma Vlad Alexandru împreună cu altă persoană apropiată, prin acte materiale repetate, a pretins și a primit în perioada 2012 – 2013 de la mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale –denunțători în cauză – importante sume de bani (aproximativ 4.410.149,97 lei) disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv către două societăți comerciale, pe care, în fapt, aceștia le controlau”, transmite DNA într-un comunicat de presă.
Vlad Cosma și tatăl său, Mircea Cosma, președintele Consiliului județean Prahova, sunt urmăriți penal de DNA. (Detalii AICI)