Deputatul UNPR Titi Holban a primit 10.000 de euro de la o persoană spunând că va interveni, printr-un intermediar, la un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, pentru ca o firmă să nu fie sancţionată în urma controlului făcut de instituţie, potrivit unui comunicat al Direcției Națioanel Anticorupție (DNA).
Marți, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de deputatul Titi Holban, pentru trafic de influenţă.
„În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”, au scris procurorii în ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale.
Procurorii i-au adus luni la cunoştinţă deputatului Titi Holban calitatea procesuală şi acuzaţiile.
Deputatul UNPR Titi Holban a fost dus luni la DNA cu mandat de aducere şi a plecat în jurul orei 23.15. El a declarat, la ieşirea de la DNA, că va face publice, în zilele următoare, detalii despre acest caz.
Titi Holban se află la al doilea mandat în Parlament. El a fost membru PNL până în martie 2014, când s-a mutat la UNPR.