Condamnat la închisoare cu suspendare și la plata a 500.000 de euro într-un caz de malpraxis, chirurgul Traian Romeo Ursu de la Spitalul Foișor a ales să își facă singur dreptate.
Astfel, el a angajat detectivi particulari, care l-au urmărit pe fostul pacient în scopul dovedirii propriei nevinovății.
În 2005, doctorul Ursu a operat un pacient de hernie de disc, iar în timpul procedurii a secționat un vas important de sânge. Doctorul susține că totul a fost un nefericit incident, însă pacientul a acuza chirurgul de malpraxis.
Pe baza actelor medicale, specialiștii au ajuns la concluzia ca omul are o pareză a labei piciorului stâng, că viața lui sexuala este afectată, dar că accidentul din sala de operație nu a fost factorul hotarâtor al acestor infirmități.
Totuși, pacientul a câștigat în justiție dreptul de a fi despăgubit cu suma de 500.000 de euro.
„Se constată ca fapta inculpatului Ursu Traian Romeo a pricinuit părții vătămate o infirmitate fizică permanentă, urmare a nerespectării de către inculpat a măsurilor de prevedere pentru exerctițiul profesiei de medic” se arată în decizia judecătorilor, citată de Știrile ProTV.
Acum doctorul Ursu este decis să trimită imaginile filmate procurorilor, pentru redeschiderea cazului. Pe de altă parte, bărbatul a amenințat că va cere despăgubiri mai mari.