Doi bărbați au fost împușcați într-un târg din județul Bacău. Scandalul a început de la prețul de la prețul strugurilor, spun polițiștii

Doi bărbați au fost împușcați într-un târg din județul Bacău. Scandalul a început de la prețul de la prețul strugurilor, spun polițiștii
Foto simbol: Pixabay

Doi bărbați au fost împușcați de un altul în gât și în abdomen, duminică, în târgul din Satul Frumoasa, comuna Balcani, în urma unui conflict spontan între cei trei, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, potrivit Știrile TVR.

Doi bărbați au fost împușcați în târgul din Satul Frumoasa, județul Bacău

Victimele aveau vârste de 37, respectiv 50 de ani. Agresorul, un bărbat de 49 de ani, este din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, și era însoțit de un alt bărbat, de 31 de ani, din aceeași localitate. Scandalul a pornit de la prețul cu care vindeau strugurii.

„Cele 4 persoane implicate în eveniment ofereau spre comercializare struguri şi, întrucât au apărut nemulţumiri cu privire la preţul de vânzare diferit stabilit de către aceştia, a izbucnit un conflict. Astfel, bărbatul de 49 ani, folosind un pistol neletal, cu bile de cauciuc, ar fi împuşcat cele două victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijri medicale. Ceilalți doi bărbați au fost conduși la sediul Poliției municipiului Moinești pentru audieri.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Urmăriți B1TV.ro și pe