Doi tineri din Sibiu au inițiat o petiție pentru reformarea Parlamentului

Doi tineri din Sibiu au inițiat o petiție pentru reformarea Parlamentului
Foto: împarte.ro

Doi tineri din Sibiu au planuri mari pentru viitorul României. Aceștia au scris un proiect prin care vor reformarea Parlamentului, propunând ca toate voturile parlamentarilor să fie publice, în timp ce senatorii și deputații să fie penalizați cu 1% din salariu pentru fiecare dată când absentează într-un mod nemotivat, conform Digi24.

Proiectul a primit numele de “i74”, la fel ca numărul din Constituție care urmărește condițiile în care cetățenii pot avea inițiativă legislativă.

Unul dintre cei doi tineri lucrează la Parlamentul European și este de părere că puterea legislativă din România este departe de cum stau lucrurile la Bruxelles.

„Am văzut exemple extraordinare de parlamentarism aproape de cetăţean, făcut într-un sens al normalităţii. Nu ca un privilegiu, ci ca o apropiere zi de zi faţă de cetăţean şi nu o dată la patru ani”, a declarat Nicu Ștefănuță.

Alex Urdaș, angajat al UNESCO, consideră că nu este normal ca în anumite situații votul din Parlament să fie secret.

„Astăzi avem un ratio de absenţă de 51%. Asta ar însemna înjumătăţirea salariului lor, dacă lipsesc, cum se lipseşte astăzi. Doi, să nu se mai poată vota secret atunci când se cere trimiterea în judecată a unui coleg parlamentar care trebuie să-şi rezolve aspectele juridice. Trei, să nu se mai poată deconta cheltuieli fără justificare – factură sau bon fiscal”, a spu  Alex Urdaș.

Pentru ca proiectul să poate deveni o inițiativă legislativă este nevoie de 100.000 de semnături, până acum strângându-se 18.000.