Doi vasluieni s-au bătut într-o cârciumă cu halbele de bere! Unul din ei a ajuns la spital desfigurat

Doi vasluieni s-au bătut într-o cârciumă cu halbele de bere! Unul din ei a ajuns la spital desfigurat
Foto: radioenigmaromania.ro

Un bărbat din Vaslui a ajuns la spital desfigurat, în urma unui conflict pe care l-a avut într-o cârciumă. El a fost lovit cu o halbă de bere în cap, iar agresorul care în mod ironic este chiar prietenul lui cu care obișnuiește să iasă la șpriț, potrivit libertatea.ro.

Cei doi au avut o altercație destul de violentă, lovindu-se reciproc cu halbele de bere la o terasă din oraș. Cei doi bărbați, de 66 și 69 de ani, erau inițial foarte liniștiți la un pahar de băutură, iar brusc au început să se certe și să-și vorbească urât.

Chelnerița care era responsabilă i-a avertizat pe un ton politicos,însă lucrurile nu s-au calmat. Unul dintre ei s-a ridicat și i-a turnat bere în cap celuilalt, care a ripostat și l-a lovit în cap și în față cu halba cu bere.

„Pacientul în vârstă de 66 de ani a fost adus de echipajul SMURD de la o terasă din oraş. Prezenta un traumatism la nivelul fetei, o plagă care sângera abundent. A fost operat şi este internat în secţia Anestezie Terapie Intensivă, la Chirurgie Buco-maxilo-facială. Starea lui este stabilă. Celălalt pacient, de 69 ani, avea o confuzie la nivelul buzei. A fost îngrijit şi a semnat că nu doreşte să rămână internat”, a declarat dr. Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Județean de UrgențăVaslui,

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`