Dolj: Doi soți au murit asfixiați în beciul casei

Dolj: Doi soți au murit asfixiați în beciul casei
Foto: evz.ro

Două persoane, soț și soție, din comuna Apele Vii, județul Dolj, au fost găsite asfixiate în beci, miercuri după-amiază. Persoana care a anuțat echipele de salvare a fost sora bărbatului, care a trebuit transportată de urgență la spital, după ce aceasta a leșinat pe loc din cauza degajării monoxidului de carbon, relatează Mediafax.

Soții doljeni au fost găsitți asfixiați în beciul casei unde puseseră strugurii la fermentat, la începutul săptămânii.

“Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, din primele verificări, s-a constatat că persoanele respective au intrat în urmă cu o zi, în beciul locuinței și nu au mai fost văzute. Sora bărbatului a intrat să vadă ce se întâmplă cu ei și din cauza monoxidului de carbon degajat în urma fermentației a leșinat”, a declarat comisarul Inspectoratului Județean de Poliție, Florentina Popescu.

Cadavrele celor doi au fost transportate la morga Spitalului Filantropia, din Craiova, pentru a se stabili cu exactitate cauza morții, în timp ce sora victimei a fost dusă la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova pentru a primi îngrijiri medicale.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`