Dosar de Politician: Povestea nespusă a șefului SMURD (VIDEO)

Dosar de Politician: Povestea nespusă a șefului SMURD (VIDEO)

Silviu Mănăstire a vorbit vineri la ”Dosar de politician” despre cum a evoluat cariera lui Raed Arafat.

Povestea lui Raed Arafat demonstrează că acesta și-a început cariera cu bune intenții vădite, însă undeva pe drum, palestinianul Raed Arafat, care și-a dorit și putere și influență politică și bani, și-a pierdut busola.

Numele lui Raed Arafat apare prima dată la Targu Mures, unde, între anii 1994-1995, locuitorii orașului din Ardeal urmăreau cu sufletul la gură cum ambulanțele roșii inscripționate SMUCR foloseau din belșug girofarele. Ambulanțele purtau însemnele SMUCR pentru că prima fundație înființată în anul 1991 de Raed Arafat se numea Societatea Română de Medicină de Urgență și Catastrofă. Arafat era angajat al spitalului județean Mureș. În mod natural, între asociația lui Arafat și spitalul județean s-a semnat un protocol prin care asociația aducea pacienți la spital care reclamau urgențe. Inventiv și descurcăreț, medicul Arafat a reușit să obțină sponsorizări câteva ambulanțe vechi, pe programul american USAID-US Emabassy, adică din partea ambasadei americane.

Prima persoana care i-a marcat cariera a fost o anume Miriam Gettinger de la USAID, o activistă americană care a facut lobby pentru asociația tânărului palestinian. Sistemul lui de urgență de la Mureș funcționa astfel: Arafat și-a luat un număr de telefon preferențial, și-a făcut reclamă în oraș și a început să preia pacienți pe ambulanțele sale. Pacienții erau duși la spitalul județean Mureș, unde, pentru fiecare om adus, asociația primea o sumă de bani. Decontarea de atunci se făcea pe baza CNP-ului de pacient, serie și număr de buletin. Practic, Raed Arafat și-a fîcut un sistem privat de ambulanță, asta pentru că se afla în concurență cu ambulanțele statului ce aparțineau de spitalul din Mureș. Norocul lui Arafat era că ambulanțele primite de la americani erau mult mai frumoase și mai moderne decât cele comuniste. Arafat a înțeles atunci potențialul de business, românii erau atrași de tot ce era nou și din străinatate. Toți locuitorii din Mureș voiau să ajungă, dacă aveau necazuri, în frumoasele ambulanțe americane ale lui Arafat. Ambulanțele mergeau în mod obligatoriu cu girofarul aprins, ceea ce s-a dovedit o tehnică de marketing extrem de bună. În câțiva ani, Raed Arafat a devenit o vedetă locală la Targu Mureș, iar spitalul județean îi plătea bani frumoși.

Norocul îi surade lui Arafat, odată cu numirea unui anume Haidu Gabor din Mureș în funcția de Ministru al Sănătății din partea UDMR, în timpul guvernării Convenției Democrate, între anii 1998-2000. Haidu Gabor, de profesie avocat, îl ia cu el la București pe Raed Arafat, tocmai pentru a pune pe picioare sistemul de ambulanțe și urgențe. Experiența îl recomandă, iar Raed Arafat are ocazia să facă primele achiziții de ambulanțe noi, cu bani publici. În aceeași perioadă, prietenul lui Arafat, afaceristul Dan Gorgan, înființa la Cluj compania DELTAMED.
Ghinionul lui Arafat se numește Florin Călinescu, care l-a avut invitat în emisiunea Chestiunea Zilei de pe Pro TV, imediat după venirea la putere a guvernului Năstase. Raed Arafat a fost făcut de rușine în emisiune pentru că a dovedit că nu știa elemente de bază ale sistemului de urgență, și-a dat demisia și s-a întors la Mureș să-li patroneze asociașia SMURC.

Tot atunci, l-a atras în fundație pe medicul belgian pasionat de religie, pe nume Robert Askenasi. Sediul fundației lui Arafat se afla, în mod ciudat, la unitatea de primire a urgențelor din spitalul județean Mureș.

Totul părea pierdut pentru Arafat până în anul 2005, când destinul îi intinde încă odata mâna. La Ministerul Sănătății ajunge șef liberalul Eugen Nicolaescu, deputat PNL de Mureș, iar Arafat este adus din nou la București pentru a gestiona sistemul de ambulanțe.

Deloc întâmplător, cel mai apropiat prieten al lui Raed Arafat, omul de afaceri clujean Dan Gorgan s-a îmbogățit în ultimii 15 ani din afaceri făcute cu sistemul medical de urgență din România.

Același sistem condus de Raed Arafat încă din anul 2005. Gorgan deține grupul de companii DELTAMED, care oficial vinde ambulanțe. Însă, ața cum arată documentele, Gorgan vinde și echipamante medicale, piese de schimb, consumabile și subansamble pentru ambulanțe către aproape toate inspectoratele de situații de urgență din țară, către serviciile de ambulanță și evident către sistemul SMURD, al fundației SMURD.

Începând cu anul 2007, de când există sistemul public de achiziții, DELTAMED a încasat fabuloasa sumă de circa 50 de milioane de euro de la diverse instituții publice. Alte milioane de euro sunt încasate de prietenul lui Raed Arafat prin intermediul companiilor DG Instrumente știintifice, X Lab, X car, DXX blue line sau Dlouhy SRL. Compania Deltamed a ieșit în evidență când, în anii 2008 și 2011, a câștigat succesiv licitațiile organizate de Ministerul Sănătății pentru achiziția de ambulanțe.

Contractele multianuale de ambulanțe, renegociate și suplimentate, se ridică la suma de peste 40 de milioane de euro. Mecanismul financiar pus la cale de Read Arafat și prietenul său Dan Gorgan este simplu: Deltamed încasează bani de la entitățile controlate de Arafat (spitale de urgență, ambulanța, Ministerul Sănătății), apoi firma sponsorizează fundația SMURD, controlată tot de Arafat, în final fundația SMURD cumpără ambulanțe și subansamble tot de la DELTAMED.

Raed Arafat, marele șef al Departamentului Național de Situații de Urgență, clamează că este victima unei asemenea campanii oculte declanșate de jurnaliști, printre care se numară și emisiunea Dosar de Politician. În mod obișnuit, Raed Arafat nu ar fi fost subiectul unui dosar de politician pentru că domnia sa era până acum patru ani un veritabil tehnocrat. Cel puțin la prima vedere.

Nevoia lui Raed Arafat de putere, dorința necontrolată de imagine, l-au făcut să accepte acum doi ani să se vândă intereselor politice ale lui Victor Ponta și Gabriel Oprea. A devenit, cu alte cuvinte, politician fără carnet de partid. Imaginea profesionistului Arafat a fost pusă în slujba candidatului la prețedinție Victor Ponta. Acum, în mod normal, Raed Arafat regretă asocierea politică cu Oprea și Ponta. Faptele, însă, răman, iar Arafat trebuie să dea explicații.

Cei 60 de morți ai tragediei de la clubul Colectiv nu mai pot fi ignorați, iar Raed Arafat nu se mai poate ascunde în spatele jurnaliștilor care l-au protejat și promovat ani de zile. Informațiile arată că, în ianuarie 2014, pentru a acoperi dezastrul accidentului din Munții Apuseni, în care a fost implicat pilotul Adrian Iovan, premierul Ponta și Oprea au gândit o strategie de imagine.

Arafat a preluat tot sistemul național de urgențe, reunit sub titulatura de Departament Național, și a acceptat o funcție de secretar de stat, inventată pentru el în Ministerul de Interne. Sistemul de urgență 112, găsit vinovat pentru accidentul din Munții Apuseni, IGSU, adică pompierii, sistemul SMURD din cadrul Ministerului Sănătății și toate celelalte entități i-au fost puse la dispoziție lui Arafat în ideea că acest om, considerat providențial, le va putea îmbunătății, le va putea coordona, astfel încât să nu mai existe tragedii naționale. Însă, sistemul lui Arafat a dat chix.

La scurt timp s-a petrecut accidentul de pe lacul Siutghiol: atunci, Raed Arafat, aflat pe culmile puterii și influenței sale, a reușit să convingă opinia publică  de faptul că mortul este de vină, adică pilotul inconștient care a zburat paralel cu luciul apei, asta deși informațiile arătau că elicopterul prăbușit a fost modificat de „specialiștii” de la SMURD – inițial, elicopterul putea ateriza pe apă, deoarece fusese dotat cu flotoare. A trecut și acest accident, iar opinia publică l-a crezut pe salvatorul Raed.

În noaptea tragediei de la clubul Colectiv și în zilele următoare opinia publică l-a crezut iar și iar pe salvatorul Raed, deși apoi au apărut informații succesive că pompierii știau că aici se organizează concerte, că pompierii au fost la club să încaseze sponsorizări. Și mai grav, acum, presa a arătat că spitalele din România nu erau dotate astfel încât să gestioneze peste 180 de răniți grav prin arsuri de gradul 3 și 4.

Raed Arafat și specialiștii din Ministerul Sănătății puteau activa o clauză umanitară europeană pentru a transporta răniții în spitale performante din Europa. Nu au facut-o, pretinzând că au situația sub control. Între timp, în câteva săptămâni au murit circa 30 de tineri răniți grav.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`