Dosarul mită pentru cetățenie: Interceptări dovadă pentru favorurile sexuale cerute de funcționari

Dosarul mită pentru cetățenie: Interceptări dovadă pentru favorurile sexuale cerute de funcționari
Foto: basarabeni.ro

Funcționarii arestați în dosarul mită pentru cetățenie știau că sunt interceptați de procurori. Vin dovadă reproşurile făcute intermediarilor care îi sunau la telefon. Unul dintre funcţionarii de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie a fost interceptat când îi făcea avansuri sexuale unei intermediare, originare din Republica Moldova.

Din analiza convorbirilor telefonice și a declarațiilor date de denunțători a reieşit că funcţionarii care luau mită nu considerau că săvârşesc vreo ilegalitate. Judecătorii au făcut publică discuția telefonică în care un angajat al Autorităţii Naționale pentru Cetățenie îi propunea unei femei favoruri sexuale pentru serviciile sale.

Iulian Nițu: (…) Îţi spun nu mă mai suna pe telefonul ăsta, tu ca duda, buf!
Aliona Stolearenco: Auzi? Eu oricum te sun să te invit la o cafea, asta-i tot ce pot să-ţi propun, aşa că nu te mai supăra, că faci riduri.
I.N
.: Mă lași să pun mâna și pe un …., și pe…, da?
A.S.: Nu. Exclus așa ceva. Așa ceva pe… trebuie să vorbești și nu pe ăsta. Ai înțeles?
I.N.: Am înțeles.
A.S.: Auzi? Ești acasă?
I.N.: Da.
A.S.: Și pot să vin să te vizitez?
I.N.: Bine.

Într-un alt caz, intermediarele din Republica Moldova erau nemulțumite că funcționarii români de la Starea Civilă nu le rezolvau rapid solicitările şi că luau şpagă prea mare. Intermediarii puseseră la cale o întâlnire cu funcţionarele pentru ca acestea să le rezolve dosarele în timp util.

Larisa Sireţanu: Înainte eram mai puţine, se dădea mai puţin şi era totul ok. Dar acum blea, da eu am 30 dă…, le decapsezi, le dai mură-n gură şi tot încă să…
Liliana Gutnic: Ţi-am zis că, dacă pentru registre dau şi plus de asta au scris tot ce s-a putut de scris. Zic: ”de ce nu  trecem pe-acolo, le luam şi acasă şi gata”.
L.S.: Să-ţi spun, astea pur şi simplu…”ce să fac”, eu zic „ce să faci”, „păi dar ce m-am angajat la voi? …. Zic: „Da, dar te-ai angajat cu un salariu destul de normal, nu la 5 milioane pe lună”.
L.G.: Nu, nu are niciun rost, eu, eu, mă oftic.
L.S.: Şi acum văd că şi…s-o lenoşit nu ştiu ce e cu dânsa, nu vrea să mai lucreze.

Magistrații au arestat preventiv 11 persoane în acest caz, funcționari români sau intermediari din Republica Moldova. Toți au declarat recurs, care se va judeca vineri la Curtea de Apel București. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`