Judecătoria Oradea a condamnat două familii pentru că nu și-au dus copiii la școli tradiționale, ci au ales ca micuții să învețe acasă, în regim homeschooling, potrivit Bihoreanul.
Cei patru soți au primit fiecare câte o pedeapsă de 5 luni de închisoare pentru împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, pedeapsă amânată pe o perioadă de 2 ani.
Acest lucru înseamnă că aceste condamnări nu vor fi trecute în cazier, dacă în acești doi ani cele patru persoane nu mai comit alte fapte penale.
Sentința a fost pronunțată, miercuri, de Judecătoria Oradea, după mai multe amânări. Toți cei patru părinți au și obligația acum să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la date fixate și să comunice orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de cei patru părinți.
În vara anului trecut, după ce au aflat că au devenit inculpați, doi dintre soți și-au înscris cei doi copii de vârstă școlară la o instituție școlară din America din dorința de a-i încuraja pe micuți să învețe cât mai eficient.
Statul Român le-a reproșat însă că Abeka Academy, școala la care copiii învață, nu este acreditată în România, așa că elevii nu sunt recunoscuți. Paradoxal este că Ministerul Educației recunoaște diplomele obținute în America de la Abeka Academy, iar cei care termină această școală participând la orele fizice în România primesc o diplomă echivalentă cu cea de Bacalaureat.
Părintele s-a arătat dezamăgit că nici anchetatorii, nici judecătorii n-au fost interesați să evalueze elevii, pentru a afla ce nivel de pregătire au, și nici n-au contactat școala din America, pentru a cere explicații privind școlarizarea pe care o oferă.