Două ministere și DNA, chemate în instanță de Camelia Voiculescu

Două ministere și DNA, chemate în instanță de Camelia Voiculescu
Foto: B1 TV

Camelia Voiculescu, fiica fondatorului Partidului Conservator, Dan Voiculescu cheamă în instanţă Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii și Direcţia Naţională Anticorupţie, informează B1 TV. Cerea se va judeca joi la Tribunalul Bucureşti.

Este vorba despre o acțiune în constatare care, potrivit legii înseamnă că reclamantul urmărește să se constate existența unui drept al său împotriva pârâtului sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa.

Nu este o primă cerere de acest gen în fața judecătorilor. Familia Voiculescu a demarat nenumărate procese atât la Curtea de Apel, cât și la judecătoria Sectorului 1 din dorința de a-și lămuri situația averii, în condițiile în care, odată cu condamnarea lui Dan Voiculescu la zece ani de închisoare cu executare, instanța dispus și recuperearea prejudiciului estimat la peste 60 de milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)