Elev de 18 ani, reținut de polițiști după ce și-a agresat un coleg în curtea liceului

Elev de 18 ani, reținut de polițiști după ce și-a agresat un coleg în curtea liceului
Sursa foto: Freepik.com

Un elev de 18 ani de la un liceul din Lugoj, Timiș, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce şi-a agresat un coleg de aceeaşi vârstă, în curtea liceului, informează Agerpres.

Elevul s-a certat cu un coleg de-al său

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în curtea unei instituții de învățământ ar fi avut loc o altercație între doi elevi.

Când au ajuns la fața locului, polițiștii au confirmat că cele relatate sunt adevărate și l-au reţinut pe agresor pentru 24 de ore, arată, marţi, o informare de presă a Poliţiei Timiş.

„În cursul primei pauze din cadrul programului şcolar, luni, la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu Lugoj a avut loc o altercaţie între doi elevi majori. Conducerea unităţii de învăţământ a solicitat prezenţa salvării, pentru a oferi elevului agresat suportul necesar. De asemenea, a fost notificată Jandarmeria, iar Biroul Siguranţă Şcolară a întocmit procesul-verbal de constatare. În privinţa măsurilor care se întreprind, la nivelul unităţii de învăţământ, s-a luat legătura cu mamele elevilor, s-a întrunit în şedinţă consiliul clasei şi s-au convocat membrii Comisiei de prevenire şi combatere a violenţei. Urmează să se stabilească măsurile care vor fi aplicate, conform actelor normative în vigoare”, a declarat, marţi seara, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, potrivit sursei citate.