Eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, decisă miercuri de Tribunalul Constanța

Eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, decisă miercuri de Tribunalul Constanța
Foto: enational.ro

Joi, Tribunalul Constanța va decide dacă Ioan Becali va fi eliberat condiționat.

Magistrații au contestat la ședința de miercuri a DNA faptul că cele trei cărți scrise de Becali pot fi considerate lucrări științifice.

Procurorul DNA a spus în faţa instanţei că nu sunt îndeplinite criteriile obiective şi subiective pentru ca Ioan Becali să fie eliberat condiţionat, spunând că acesta a câştigat 90 de zile prin scrierea unor cărţi, potrivit Mediafax.

DNA a contestat faptul că cele trei cărţi scrise de Ioan Becali pot fi considerate lucrări ştiinţifice şi că din acest motiv nu ar fi trebuit să beneficieze de acel câştig de 90 de zile.

Tot DNA a adus în discuție și faptul că Becali este arestat preventiv într-un alt dosar pentru dare de mită.

Avocatul lui Becali, Florin Şurghie, a spus că nu DNA este cel care poate decide caracterul ştiinţific al unei lucrări.

„DNA face aprecieri personale cu privire la caracterul ştiinţific al celor trei lucrări. Domnul Becali a fost supravegheat în momentul când a elaborat lucrările, acestea au fost transmise spre exegeză celui care îşi poate da cu părerea în mod obiectiv, nu DNA. Nimeni, nici măcar DNA, nu are voie să facă aprecieri privind caracterul ştiinţific al unei lucrări, în afara specialiştilor. Ştiu că DNA are specialişti, dar nu cred că DNA are specialişti în toate domeniile”, a spus avocatul.

Șurghie a precizat că cele trei cărţi scrise de Becali se referă la lumea fotbalului, domeniu pe care îl cunoaşte foarte bine.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`