Florin Piersic, Stela Popescu și trupa Cargo, decorați de președintele Klaus Iohannis

Florin Piersic, Stela Popescu și trupa Cargo, decorați de președintele Klaus Iohannis
foto: europafm.ro

Actorii Florin Piersic și Stela Popescu, dar și trupa rock Cargo, vor fi decorați de preșesintele Iohannis, printr-o ceremonie care va avea loc astăzi, 15 martie 2016, arată digi24.ro.

Decoraţia cea mai înaltă o va primi Florin Piersic, anume Ordinul "Steaua României" în rang de Ofiţer, "în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, înţelegerea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale şi cinematografice şi a tinerelor talente".

Actriţa Stela Popescu a fost decorată tot cu Ordinul "Steaua României", dar în rang de Cavaler, "pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale, prin care a încântat numeroase generaţii de spectatori".

Componenţii formaţiei Cargo vor fi decorați cu Ordinul "Pentru Meritul Cultural", în rang de Cavaler, "cu prilejul aniversării a 30 de ani de existenţă a formaţiei, pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical".

Urmăriți B1TV.ro și pe
`