Fondul de Mediu, precizări după suspiciunile de fraudă la programul „Casa Verde”: Toate documentele depuse și înregistrate la instalatorii validați vor fi în continuare acceptate

Fondul de Mediu, precizări după suspiciunile de fraudă la programul Casa Verde: Toate documentele depuse și înregistrate la instalatorii validați vor fi în continuare acceptate

Administrația Fondului de Mediu a venit cu noi clarificări privind problemele de la programul „Casa Verde Fotovolatice” care a fost suspendat în urma unor suspiciuni de fraudă după ce s-a înregistrat un număr foarte mare de înregistrări în regiunea Sud-Vest.

Fondul de Mediu precizează că prin ordin de ministru termenele se prelungesc corespunzător ca urmării a suspendării înscrierilor în program. De asemenea, instalatorii care au fost deja validați nu vor avea de suferit în urma acestei întrerupi.

Redăm mai jos integral clarificările făcute de către Administrația Fondului de Mediu:

Administrația Fondului pentru Mediu a suspendat în data de 10 septembrie 2019 înscrierile persoanelor fizice în programul denumit generic „Casa Verde Fotovoltaice”, în vederea efectuării unei analize a modului de funcționare a acestui proces.

În urma solicitărilor primite din partea persoanelor fizice, cu privire la valabilitatea documentelor care trebuie depuse în vederea obținerii finanțării în cadrul Programului, respectiv certificatele de atestare fiscală și extrasul de carte funciară, documente a căror valabilitate poate expira în perioada de suspendare a Programului, precizăm următoarele:

În conformitate cu prevederile ghidului de finanțare a Programului, aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1287/2018, pe perioada de suspendare, termenele se prelungesc în mod corespunzător. În această situație, menționăm că toate documentele depuse și înregistrate la instalatorii validați până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen la data redeschiderii accesului în aplicație, în vederea analizării.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că data reluării înscrierilorîn Program, va fi anunțată din timp pe site-ul instituției astfel încât beneficiarii care nu depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, să aibă timpul necesar constituirii dosarului în vederea înscrierii în Program.