Fost jucător profesionist de tenis, mort pe teren în urma unui stop cardio-respirator

Fost jucător profesionist de tenis, mort pe teren în urma unui stop cardio-respirator

A murit din cauza unui simplu meci de tenis. Asta a păţit un fost jucător profesionist care participa la un turneu comemorativ din Focşani, judeţul Vrancea. Bărbatul de 45 de ani s-a simţit rău pe teren şi a luat o pauză de 10 minute în speranţa că îşi va reveni, însă a ajuns în cele din urmă în stop cardio-respirator.

Medicii au încercat să-l resusciteze timp de 45 de minute, însă veteranul nu a mai putut fi salvat.

”S-a primit un apel prin care un echipaj de paramedici era solicitat de un echipaj de la SAj Vrancea pentru sprijinirea acestora în vederea continuării manevrelor de resuscitare începute la un pacient în vâstă de 45 de ani care se afla în stop cardio-respirator”, a explicat purtătorul de cuvânt ISU Vrancea, Cristina Duță.

Tragedia a avut loc pe un teren de tenis din Focşani, judeţul Vrancea. Victima, Ion Zainea avea 45 de ani şi participa la un turneu rezervat veteranilor. 

Însă în mijlocul partidei, fostul tenismen profesionist s-a simţit rău şi s-a retras din joc 10 minute pentru a îşi reveni. Când au observat că bărbatul nu mai reacţionează, ceilalţi colegi au încercat să-l resusciteze. La 15 minute au sosit şi echipajele de urgenţă.

”În momentul sosirii paramedicilor la faţa locului acesta nu prezenta nici puls, nici respiraţie. Manevrele de resuscitare au fost continuate de echipajele medicale pentru circa 45 de minute. Din nefericire, acestea nu au avut efectul dorit, iar bărbatul a fost declarat decedat”, a mai spus Duță.

Jucător de tenis, mort pe teren

Tags: