Vasile Blaga a vorbit luni despre incendiul de la clubul Colectiv, precizând că „știu precis că la un moment dat nici Sala Palatului nu îndeplinea toate condițiile”. (Detalii AICI)
În replică, într-o intervenție telefonică pentru emisiunea Special B1 TV, Lucian Iliescu, fost șef al Sălii Palatului, a declarat că „Blaga e departe de adevăr”.
„În Sala Palatului există o unitate militară de pompieri, 24/24 h, și deservește toată zona centrală în caz de incendii. Sala Palatului are două puțuri de mare adâncime care sunt funcționale și un bazin de 300 mc de apă pentru alimentarea mașinilor de pompieri”, a explicat bărbatul.
Iliescu a punctat că de fiecare dată când Sala Palatului găzduiește un eveniment, „brigada de pompieri își dă aviz strict pe acel eveniment”.