Fosta șefă a DIICOT Alina Bica amenință că va prezenta un document exploziv: "Poate schimba radical cursul dosarului"

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica amenință că va prezenta un document exploziv: "Poate schimba radical cursul dosarului"
Foto: evz.ro

Avocata Alinei Bica a declarat, joi seară, că fost șefă DIICOT va prezenta în curând un document care poate schimba cursul dosarului în care este acuzată. Aceasta a afirmat că este vorba despre un act probatoriu care face referire și la ceilalți inculpați din dosar, acuzând totodată și “niște presiuni care se pun din toate părțile”.

„Documentul poate schimba cursul dosarului. Îl poate schimba radical chiar şi am această speranţă, că acest document va lămuri foarte multe lucruri. Doamna Bica nu va face niciun denunţ niciodată, pentru că nu are despre cine să vorbească, doamna Bica nu este scriitoare. Este vorba de un document probatoriu referitor la aspecte foarte importante din dosarul în care nu numai dânsa, ci şi ceilalţi inculpaţi, sunt încarceraţi. Va duce la aflarea adevărului, ajută foarte mult, într-o proporţie foarte mare”, a anunţat apărătoarea Alinei Bica pentru un post de televiune, conform stiripesurse.ro.

În ceea ce priveşte starea în care se află Bica, avocata Laura Voicu a spus că fosta şefă a DIICOT este revoltată de ceea ce i se întâmplă.

„Alina Bica este în aceeşi stare, în care este de când a fost ridicată din mjlocul străzii. Este foarte revoltată, atât. Este nedrept ceea ce i se întâmplă”, a spus Laura Voicu, avocata fostei şefe a DIICOT.

Următorul termen al dosarului va fi pe 6 februarie.

În același dosar a fost reținut și Adriean Videanu. Fostul ministru al Economiei este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Se pare că Videanu a fost ajutat de Alina Bica să scape de sechestru. (Detalii AICI)

Ultima oră