Fostul şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Ionel Spătaru, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Iniţial, Ionel Spătaru, acuzat că a luat 60.000 de euro mită pentru a elibera o autorizaţie de funcţionare pentru o firmă, a fost condamnat, de prima instanţă care a judecat cazul, la 8 ani de închisoare. Decizia a fost contestată de avocaţii fostului şef al OPC Braşov, la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a redus pedeapsa la cinci ani de închisoare.
De asemenea, un complice de-al fostului şef al OPC a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
În perioada iulie-octombrie, șeful OPC Brașov a pretins de la o persoană denunțătoare, administrator al unei societăți comerciale, 300.000 de lei pentru ca în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să emită o autorizație de funcționare. Din banii pretinşi, la data de 12 octombrie 2011, inculpatul a primit de la persoana denunţătoare, prin intermediari, suma totală de 60.000 de euro, în două tranşe, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.