Fostul vicepreşedinte ASF, Daniel Tudor, reținut în Dosarul "Carpatica"

Fostul vicepreşedinte ASF, Daniel Tudor, reținut în Dosarul "Carpatica"
Foto: enational.ro

Un nou dosar de corupție lovește Autoritatea de Supraveghere Financiară. Fostul vicepreședinte al instituției, Tudor George Daniel, a fost reținut de procurori pentru că ar fi primit mită 300 de mii de euro pentru ca rezultatul unui control la firma de asigurări Carpatica să fie masluit.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Marian Ovidiu, la data faptei secretar general al Senatului României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

Totodată, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta Tudor Doina Anca, senator în cadrul Senatului României, la data săvârșirii faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, inculpatul Tudor Daniel George, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a primit de la administratorul firmei respective (denunțător în cauză), prin intermediul inculpatului Marian Ovidiu, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri.

Suma de bani amintită mai sus a fost remisă inculpatului Tudor Daniel George în trei tranșe de câte 100.000 euro, o primă tranșă, în mod direct, iar următoarele două tranșe, în mod indirect, prin intermediul soției sale Tudor Doina Anca, senator în Parlamentul României, persoană care cunoștea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât proveniența cât și scopul pentru care erau remise aceste sume de bani.

De precizat este faptul că inițial, inculpatul Tudor Daniel George a pretins de la omul de afaceri, prin același intermediar, suma de 3 milioane de euro.

În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor Daniel George a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenționa asupra gradului de risc ridicat al societății) și a impus remedierea unor deficiențe minore și nesemnificative în raport cu situația financiară precară a societății.

Inculpaților și suspectei li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

La data de 19 februarie 2016, inculpatul Tudor Daniel George urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile.

La aceeași dată, inculpatul Marian Ovidiu urmează să fie prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile.



 

Tags:
Ultima oră
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)