FRF anunță construirea a peste 2.000 de km de autostrăzi în 6 ani: Scopul, organizarea CE fotbal în 2020

FRF anunță construirea a peste 2.000 de km de autostrăzi în 6 ani: Scopul, organizarea CE fotbal în 2020

FRF face anunţuri fanteziste legate de construirea autostrăzilor în România. Federaţia condusă de Răzvan Burleanu spune că, peste 6 ani, vom avea 2300 de kilometri de autostradă, în condiţiile în care astăzi avem de aproape 4 ori mai puţin.

Ambiţia fostului şef de la FRF, Mircea Sandu, e şi a noului preşedinte Răzvan Burleanu. Organizarea lui Euro 2020 în ţara noastră trebuie făcută cu orice preţ, iar drumurile sunt importante. Tocmai de aceea, tocmai dinspre federaţie vine o promisiune riscantă. Făcută de unul dintre greii din sistem, şi anume directorul de programe Dumitru Mihalache.

”Din datele pe care le deţinem pînă în prezent, Bucurestiul va fi legat pînă în 2020 cu autostrăzi pe relaţia Vest, pînă la Nadlac, pe direcţia Nord-Vest, pînă la Oradea, şi Nord-Est, pînă la Iaşi şi apoi la graniţa cu Republica Moldova. În total vor fi circa 2.300 de kilometri de autostradă existenţi pînă în 2020”, a explicat specialistul în organizarea de competiţii fotbalistice Dumitru Mihalache.

Promisiunea este riscantă în condiţiile în care la momentul actual sunt 680 de kilometri de autostradă.

Dosarul de candidatură pentru Euro 2020 trebuie depus până pe 25 aprilie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`