Gest extrem la Timișoara, într-o locuință socială. Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit înghețat, după ce a închis sistemul de încălzire pentru a plăti mai puțin.
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost găsit mort, luni seara, într-un apartament social aparținând Primăriei Timișoara, unde locuia împreună cu soția sa, cu mari probleme de sănătate. Omul a murit de frig, înghețat, după ce a recurs la un gest extrem. El a oprit sistemul de încălzire, deși temperaturile exterioare au atins și – 15 grade.
În ziua în care s-a produs tragedia, vecinii, cunoscând situația dificilă a celor doi, au anunțat autoritățile prin numărul de urgență 112. Un echipaj de ambulanță și unul de poliție au sosit la apartament și i-au examinat, pe bărbatul în vârstă de 65 de ani și pe soția acestuia, de 56 de ani. Diagnosticul pus a fost hipotermie. Soții au refuzat, însă, să-și părăsească apartamentul și au decis să rămână în casă.
Câteva ore mai târziu, vecinii au sunat din nou la urgențe, alarmați . Aceștia au reacționat deoarece nici bărbatul și nici soția nu au răspuns la apelurile telefonice. Un alt echipaj de ambulanță, de această dată însoțit de polițiști au ajuns la apartamentul respectiv. După ce au pătruns în casă, medicii au descoperit că bărbatul murise de hipotermie, alături de femeie.
„La data de 12 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că vecinii săi mai în vârstă nu răspund la telefon. La sosirea polițiștilor și echipajului medical, s-a constatat că cele două persoane (un bărbat de 65 de ani și o femeie de 56 de ani) prezentau o stare de hipotermie. Aceștia au primit îngrijire de la personalul medical, refuzând transportul la spital. Ulterior, în jurul orei 21:30, polițiștii au fost sesizați că bărbatul a decedat”, a transmis IPJ Timiș.
Trupul bărbatului a fost ridicat de autorități și transportat la serviciul local de medicină legală pentru necropsie. Femeia, cu probleme psihice, a fost preluată de rude pentru îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor în vigoare. Aceștia vor investiga dacă moartea a survenit în urma acestui gest extrem, de a opri încălzirea ori au mai fost și alte cauze.
Meteorologii au emis o avertizare de vreme severă pentru această perioadă. Temperaturile se vor situa la niveluri foarte scăzute, de până la – 15 grade Celsius. Se estimează că gerul va persista până în jurul datei de 15 ianuarie, când va începe să se încălzească.