Mihai Trăistariu a reacționat imediat după ce Dan Capatos și Cătălin Măruță au dispărut de pe micul ecran. Prezentatorii ar fi rămas, după aproape două decenii, fără emisiunile care i-au consacrat la Antena 1 și Pro TV. Solistul, prezent de multe ori în emisiunile celor doi, spune că vestea l-a întristat.
Artistul a vorbit deschis despre cum vede el această situație. Totodată, a spus și ce impact are această schimbare asupra celor obișnuiți cu prezența constantă a celor doi.
Mihai Trăistariu a simțit nevoia să își spună punctul de vedere. Artistul a aflat că Dan Capatos și Cătălin Măruță ar fi rămas fără producțiile TV. Emisiunile acestora au făcut, ani la rând, audiențe uriașe.
„M-am întristat pentru amândoi, când am citit știrea. Văd că Dan Capatos și-a făcut cred că un podcast, Cătălin Măruță are și el podcastul lui. Cred că ăsta e viitorul, podcastul. Poți să aduci pe oricine, în emisiuni, numai bătrânii se mai uită la tv, audiențele au picat în cap.
Oamenii nu mai urmăresc, la tv, nici știrile, le citesc în online, pe TikTok, Facebook, pe site-uri. Ca om de televiziune, trebuie să te orientezi din timp, ca să nu rămâi într-un loc unde te stingi. Mai sunt prezentatori care n-au știut să ia pulsul și s-au stins direct în televiziune, păcat, pierzi nemeritat”, a spus cântărețul, notează click.ro.
Mihai Trăistariu le urează succes celor doi și spune că are încredere totală în capacitatea lor de a se reinventa profesional.
„Dan Capatos și Cătălin Măruță s-au mutat însă la timp, o să le fie bine. Eu, de pildă, am spart trupa Valahia, când eram în plină glorie. Am gândit corect. Trebuie să te reorientezi cât timp faci audiențe și ai succes, cât ești sus, pe val. Căci, dacă te-ai stins de tot nu te mai caută nici naiba! Cred că ambii vor funcționa bine și în online, se fac bani, publicul va migra din televiziune spre podcasturile lor. Dan Capatos e un om deștept, de succes, știe să pună întrebări, e perfect pentru jurnalism. S-ar putea să-l coopteze o altă televiziune. Îi felicit pe amândoi și cred că au ales bine, este părerea mea personală”, a mai spus acesta.