Gigi Becali vrea să fie liber de ziua lui de naștere, marți, 25 iunie, relatează B1 TV.
Avocații acestuia au depus deja cererea.
Becali va împlinii 55 de ani și dorește să petreacă alături de familie.
Potrivit lui Gheorghiță Mateuț, această cerere ”ține de competența Administrației Naționale a Panitenciarelor, fiind vorba de o pedeapsă care se află în curs de executare. O asemenea cerere poate fi aprobată, însă ține de administrația locului de executare a pedepsei”.
Totodată, avocatul a precizat că cererea poate fi aprobată în funcție de comportamentul lui Becali.
”În mod evident, o asemenea cerere poate fi admisă sau respinsă de această apreciere care are la bază comportamentul pe care cel condamnat îl are în timpul executării pedepsei, respectiv, dacă acesta prezintă garanții că se va întoarce și își va respecta această oblihație care este legată indisolubil de cea privind supunerea celui condamnat la toate procedurile de executare. Atunci, o asemenea cerere ar putea avea șanse”, a declarat Mateuț.
Aceasta este cea de a doua cerere pe care finanțatorul Stelei o face în scopuri personale. Prima a făcut referire la majoratului fiicei sale și la soluționarea problemelor afecerilor lui.