Gospodăria Comunală Mediaș, amendată de Poliția Rutieră din oraș: Autoritățile se contrazic

Gospodăria Comunală Mediaș, amendată de Poliția Rutieră din oraș: Autoritățile se contrazic

Gospodăria Comunală Mediaș a fost amendată la propriu de Poliția Rutieră din oraș. Societatea aflată în subordinea primăriei din oraș a primit amenzi pe bandă rulantă pentru că nu a efectuat marcajele rutiere pe mai multe artere din oraș. Iar poliţiştii nu se dezic de măsurile pe care le au luat întrucât spun ei, au avut loc chiar şi accidente  rutiere din cauza marcajelor neefectuate de către Primărie.

Amenzile poliției medieșene pentru opera­torul de drumuri din muni­cipiul de pe Târnava Mare a încins spiritele în oraş. Șeful De la Gospodăria Comunală Mediaș spune că cele două amenzi în valoare de 1.575 de lei fiecare nu se justifică. Acesta i-a „înţepat” pe poliţiştii rutieri, declarând că ei nu sunt la fel de vigilenţi la cursele de maşini care se desfăşoară în oraş sau la motocicliştii care îşi turează motocicletele.

„Sincer să fiu am fost surprins de faptul că am fost sancționați de Poliția Municipiului Mediaș pentru că credeam că avem un parteneriat activ în acțiunile de fluidizare al traficului. Ar fi fost penibil să ne apucăm să aplicăm marcajele rutiere în zone în care nu le-am asfaltat. Precizez că vom ataca în instanță aceste procese verbale, iar instanța este forul care se va pronunța privire la legalitatea și temeinicia acestora. Nu știu ce să mai cred. Puteam purta o discuție cu cei de la Poliția Municipală. Nu cred că era cazul din punctul de vedere al pericolului social să treacă direct la sancțiuni”, a declarat Gabriel Hoisan, director al Gospodăriei Comunale.

Pe de altă parte poliția spune că amenzile sunt perfect justificate, mai ales că pe una din străzile nemarcate corespunzător, a avut și un accident rutier, cauza fiind exact lipsa delimitărilor de sens de pe asfalt. Mai mult polițiștii spun că au avertizat oficial  în dese rânduri pe cei de la Gospodărirea Comunală Mediaș că marcajele pe anumite artere lipsesc cu desăvârșire.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mediaș au aplicat cele două sancțiuni contravenționale societății pentru faptul că nu a luat măsura corespunzătoare semnalizării drumului public. Mai exact marcarea celor două benzi de mers cât și a trecerilor pentru pietoni. O corespondență pe această temă s-a purtat atât cu societatea cât  și cu primăria Mediaș încă din luna martie”, a spus Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii sunt deciși acum să continue aceste acțiuni și spun că astfel de amenzi vor mai fi aplicate de fiecare dată în care se constată că cei de la Gospodărirea Comunală Mediaș nu își fac datoria și nu aplică marcajele rutiere pe străzi.