Greva generală a controlorilor de trafic de la ROMATSA anunțată pentru data de 1 septembrie va provoca pierderi agențiilor de turism care vor trebui să găsească soluții pentru reprogramarea sau compensarea călătoriilor și vacanțelor turiștilor programate la sfârșitul lunii august și începutul lui septembrie.
„Suntem într-o situație extrem de neplăcută față de clienții noștri. Riscăm, în momentul de față, să stricăm planurile a mii de turiști, mulți dintre ei având rezervată vacanța din timp, după propriile coordonate. Agențiile vor face tot posibilul să găsească cele mai bune soluții, însă chiar și în aceste cazuri, s-ar putea să nu mulțumească pe toată lumea. Sperăm să se ajungă la o înțelegere și să se renunțe la greva generală”, a declarat Aurelian Marin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Agenții de turism caută împreună cu operatorii aerieni soluții pentru transportul turiștilor spre și dinspre destinațiile de vacanță, scrie Agerpres.
„Fie zborurile vor fi realizate mai devreme de data planificată sau amânate cu o zi, fie dirijate spre aeroporturi din afara României. Nu știm deocamdată nimic sigur, pentru că nu știm cât durează greva generală a angajaților Romatsa”, a precizat și Dan Goicea, președintele ANAT București-Ilfov.