Șoferii Regiei de Transport în Comun din Constanța continuă și marți greva declanșată luni, astfel încât niciun autobuz nu se află pe traseu.
Consilierii locali au decis ca transportul în comun în oraș să fie asigurat de firme private de transport, până când șoferii RATC vor ieși din nou pe traseu, scrie Mediafax.
Angajații s-au adunat în curtea instituției, spunând că vor continua până când li se vor mări salariile la suma de 2.000 de lei și vor primi tichete de masă și prime de vacanță.
Conducerea Regiei de Transport în Comun din Constanţa a sisizat instanţa în acest caz încă din ziua declanşării grevei, solicitând declararea acesteia ca fiind ilegală, decizia magistraţilor urmând să fie pronunţată în cursul zilei de miercuri.
Directorul regiei, Ovidiu Tănase, a declarat, marţi, că nu a renunţat la negocierile cu protestatarii, dar că nu ştie dacă situaţia se va rezolva înainte de decizia instanţei.