Guvernul a aprobat staţionarea de armament şi forțe NATO pe teritoriul României

Guvernul a aprobat staţionarea de armament şi forțe NATO pe teritoriul României
Foto: mondonews.ro

Proiectul de lege ce prevede staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni si tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României a fost aprobat joi de Guvern, informează Mediafax.

Astfel proiectul modifică Legea 291/2007, care interzicea intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a arătat că proiectul are nevoie şi de avizul CSAT.

„Este pentru comandamente şi pentru prepoziţionarea de materiale ale NATO. Trebuie să obţinem şi avizul CSAT”, a declarat Duşa.

Domeniile acoperite de proiect fac referire, în principal, la prepoziţionarea unor produse militare, echipamente şi materiale din înzestrarea forţelor armate străine, însoţite, după caz, de personalul de deservire, adaptarea procedurilor privind trecerea frontierei de stat a României la nevoile de instruire, optimizarea modalităţii de acordare a sprijinului naţiunii gazdă, în contextul efortului de apărare colectivă, adaptarea procedurilor de înfiinţare/dislocare a unor comandamente, entităţi/elemente sau structuri multinaţionale la cerinţele impuse de efortul de apărare colectivă sau în vederea punerii lor la dispoziţia NATO.

Pe de altă parte, Președintele Academiei pentru Probleme Geopolitice din Moscova, doctorul în științe militare Konstantin Sivkov, a avertizat marți seară, că planurile de instalare de armament NATO în România este o pregătire pentru o confruntare prelungită cu Rusia. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`